Cauta pe blog

anunt

marţi

Citate optimiste despre viata

3 comentarii
Citate optimiste despre viață

  • Nu permit să ma deranjeze nimic. Nu permit să mă sperie nimic. Toate trec cu excepția lui Dumnezeu. Dumnezeu singur îmi ajunge să mă simt complet.
  • Sunt încrezător că aceasta lume va supraviețui și celor mai mari orgolii.
  • Firile optimiste speră mereu, chiar și în fața unor greutăți.
  • Optimismul nu așteaptă fapte. El se ocupă de prospecte. Pesimismul este o pierdere de timp.

Cei mai buni PISTOLARI de la ei s-a inspirat si Rambo (video funny)

3 comentarii
Cele mai amuzante incidente cu puşti, pistoale şi alte arme de foc. TiSport vă delectează cu o compilaţie amuzantă, de nouă minute, în care sunt prezentate sute de incidente cu pistoale, puşti sau alte arme de foc. În cele mai multe dintre cazuri, trăgătorii neexperimentaţi se lovesc cu arma în faţă, din cauza reculului, şi cad într-un mod spectaculos.

Cei mai buni PISTOLARI de la ei s-a inspirat și Rambo (video funny)

Există, însă, şi scene absolut amuzante: oameni care doar se fac că trag cu pistolul, dar până la urmă declanşează mecanismul, sau soldaţi care lansează un proiectil în direcţia greşită. Ce să o mai lungim, nu ratați această compilație unde va veți crăcăna de râs timp de 2-uă minute cu cei mai funny, pistolari :))

luni

Iubesc ROMANIA pentru ca AICI sunt cei mai mari SPORTIVI ai planetei

0 comentarii
Tu de ce iubești România? România este povestea fiecăruia dintre noi, 22 de milioane de păreri, bucurii, întâmplări mai mult sau mai puțin plăcute. Romania este o continua provocare. Dar este PROVOCAREA NOASTRA.

TiSport, iubesc România, pentru ca aici m-am născut, pentru ca nicăieri nu e mai bine ca acasă, alături de toți cei dragi, și în plus, România este apreciată pentru valoarea sa artistică și culturală, pentru solurile fertile, pentru ca aici sunt cei mai mari sportivi ai planetei... Nadia Comăneci, Ion Tiriac, Gica Hagi, Ilie Năstase, Lucian Bute... etc.


Iubesc ROMÂNIA, pentru ca AICI sunt cei mai mari SPORTIVI ai planetei


Pentru cei care consideră că România este ţara în care nu se poate face nimic şi de unde este bine să pleci cât mai repede, contraargumentul sportivilor este unul simplu: "Dar e ţara mea, atât pot să vă spun. Totdeauna a fost ţara mea, rămâne ţara mea, bună sau mai rea, asta este România".

vineri

Scurtaturi ale tastaturii care iti va usura munca la PC - Laptop si Tableta

3 comentarii
Pentru cei care își petrec multe ore pe zi în fata calculatorului, laptopului sau tabletei, cunoști deja cele mai simple combinații de taste (gen Ctrl+C sau Ctrl+V). TiSport iți arata cele mai utile scurtături ale tastaturii, unele mai putin cunoscute, care iti vor usura munca și iți va ușură munca la PC - Laptop și Tableta... Yahoo Messenger Shortcut Keys

  • Adauga un Bookmark - (semn de carte)
Iti poti marca instant site-urile favorite si le poti accesa apoi oricand ai chef prin aceasta simpla combinatie de taste.

PC: Ctrl + D
Mac: Apple key (tasta specifica Mac-ului, pe care de obicei scrie „command") + D

miercuri

Cel mai bun freestyler cu mingea din lume

1 comentarii
Abbas Farid a fost ales in acest an ce mai bun freestyler cu mingea din lume. Stie sa faca orice cu mingea de fotbal. In fata lui, pana si legile fizicii sunt interzise. Farid, a reusit sa apara pana acum in mai multe videoclipuri si a jonglat chiar si pe Stamford Bridge, Stade de France si San Siro.


Mosule ce tanar esti (remake 2011) - Andreea Balan lanseaza Christmas Party

0 comentarii
Andreea Bălan lansează un nou show: Christmas Party! Odată cu el artista lansează și un remake al unuia dintre cele mai tari hituri din istoria muzicala romanească: Moșule ce tânăr ești!


Dupa Lecția de dans, Dancing Show si Bunny Show urmează Andreea Bălan - Christmas Party, un spectacol vesel cu costume, dansuri și ritmuri sexy. Momentul special al noului show este remake-ul piesei: Moșule ce tânăr ești.



marţi

Cuvinte cu puteri uimitoare

1 comentarii
Există două cuvinte care, atunci când sunt rostite, au puterea uimitoare de a-ţi schimba complet viaţa. Ori de câte ori le vei rosti cu sinceritate, aceste cuvinte îţi vor aduce o stare de bucurie şi de fericire absolută. Ele vor crea adevarate miracole în viaţa ta, anihilând orice negativitate şi oferindu-ţi o mare abundenţă.

cuvinte cu puteri uimitoare (Îți mulțumesc )


Dacă le vei rosti cu sinceritate şi dacă le vei simţi semnificaţia profundă, aceste cuvinte vor pune în mişcare toate forţele Universului, care se vor uni în slujba ta. Există doar două cuvinte care te mai despart de fericirea pe care o meriţi şi de viaţa pe care o visezi… ÎŢI MULŢUMESC

Foto: Alina Eremia din Pariu cu Viata

14 comentarii
Pariu cu viata” – primul serial muzical romanesc – este o captivanta poveste de dragoste dintre Ioana Popa (Alina Eremia) si Andrei Anghel (Dorian Popa), doi adolescenți care au o mare pasiune pentru muzica...urmărește aici episodul pe care l-ai pierdut




Galerie foto: Alina Eremia din Pariu cu Viata



Cu Lamborghini Aventador eludezi APOCALIPSA din 2012

0 comentarii
Lamborghini Aventador prinde suta in 2.9 secunde și atinge 350 de kilometri la ora! E suficient sa scapi chiar și de sfârșitul lumii!

Cu Lamborghini Aventador eludezi APOCALIPSA din 2012
Vine sfarsitul lumii in 2012? Nu-i nimic! Iti iei un Aventador si scapi! Asta pare sa transmita constructorul italian in ultima reclama pentru monstrul de 700 de cai.

luni

A dat NAS pana a facut BAS: Video funny

1 comentarii
Epigrame despre nas...
Foto: rascuplans.ro
Vecinii 
De vecini ce să vă spui?
Nu cred nasul să mă-nşele:
Unu-şi vede de-ale lui,
Celălalt de ale mele!
MODA
Avem mulţi miliardari,
Dar nu şi vizionari;
Că... vorba românului:
Nu-şi văd vârful nasului.

duminică

Romanii sunt Ageri - Destepti - Dibaci - Iscusiti - Indemanatici - Priceputi

1 comentarii
Romanians are smart! Les Roumains sont intelligents! I Rumeni sono intelligenti! Românii sunt deştepţi!... Mesaj pentru Google

Romanians are smart! Les Roumains sont intelligents! I Rumeni sono intelligenti! Românii sunt deştepţi!...

Analizati si criticati de catre mass-media britanica, franceza, italiana sau de aiurea, lipsiti de egalitate in drepturi, transpusi in statistici care doresc sa justifice un sistem aberant si discriminatoriu in acelasi timp si fara nici-o sustinere din partea autoritatilor de la Bucuresti, romanii din tarile mentionate si-au creeat propriul ansamblu de principii si forte in incercarea de a schimba imaginea intr-o tara nu prea prietenoasa in chestiunea imigratiei. Dupa seria de articole si emisiuni care au ofensat o Romaniei intreaga, acum suntem pusi la colt si in mediul virtual.

sâmbătă

Trucuri senzationale si atragatoare la Pool Trick Shots

0 comentarii
Blonda super sexy care sta întinsă pe masa de biliard nu pare sa-i distragă în niciun fel atenția băiatului, care reușește sa bage toate bilele! Video mai jos: Trucuri senzaționale și atrăgătoare la biliard!

Galerie foto: Anastasia Luppova

Foto: Anastasia Luppova cea mai FRUMOASA campioana mondiala la biliard

vineri

Sportivul scuterist care face flotari la fiecare semafor: Video funny

3 comentarii
Un chinez în trafic dotat cu un scuter, făcea la fiecare semafor, flotări pană apărea culoarea verde. A trecut de primul semafor, a trecut şi de al doilea şi la al treilea i s-a înfundat, probabil că l-au obosit seriile anterioare şi concentrarea din trafic. Deodată, unul dintre cei doi bărbaţi aflaţi pe scuterul de lângă cel al "sportivului" bizar sare pe el şi demarează în trombă la culoarea verde. Chinezul păgubit din cauza flotărilor făcute la momentul nepotrivit în locul nepotrivit aleargă după hoţ, dar de-abia se mişcă. Dacă, i-a trebuit flotări la semafor :))

joi

Film animat de exceptie: The Adventures of Tintin - Secret of the Unicorn

0 comentarii
Filmul urmăreşte aventurile unui tânăr şi îndrăzneţ reporter pe nume Tintin şi ale credinciosului său câine Snowy. Din clipa în care Tintin devine posesorul unei machete de vapor care ascunde un secret bine păstrat de secole, Ivan Ivanovitch Sakharine - un individ ticălos şi diabolic - porneşte pe urmele lui. Sakharine este convins că Tintin a furat nepreţuita comoară a unui pirat pe nume Red Rackham.

Film animat de exceptie: The Adventures of Tintin - Secret of the Unicorn

Cu ajutorul lui Snowy, al isteţului dar impulsivului Căpitan Haddock şi al detectivilor Thompson şi Thomson, Tintin va străbate jumătate de mapamond, într-o cursă nebunească, în căutarea Licornului, epava unui vapor care ascunde o comoară… dar şi un vechi blestem.

JOC cu o GRAFICA care te lasa cu gura cascata

0 comentarii
Need for Speed: The Run! Dupa ce cei de la EA au gafat cu Carbon, Shift2 si Hot Pursuit 2, acum cred ca au vrut sa arate cu adevarat ce pot. Jocul incepe cu scene smulse parca din filmul “Gone in Sixty Seconds” si pentru prima data apar in NFS armele folosite de mafioti pentru a te sili sa pleci.

Need for Speed: The Run

Geamurile masinilor si farurile care se sparg intr-un mod atat de realist iti dau impresia ca joci intr-un film. Aceasta senzatie este intarita de minutiozitatea cu care sunt desenate detaliile faciale ale actorilor. Am spus detaliile faciale, ca sa nu evidentiez “sudoarea” de pe fruntile designerilor care le-au creat pe cele doua personaje feminine Mila si Nikki.

JOC cu o GRAFICA care te lasă cu gura căscată

miercuri

Ce-mi place cand TUPEISTUL si-o ia in bot

3 comentarii
Eşti fun, tupeist şi amuzant, dar te blochezi când vezi o tipă care te atrage...Tupeistul, este tipul arogant și superficial, tipul macho şi stupid in același timp.

Elevii romani sunt nesimțiți și tupeiști, ei nu se sfiesc sa vorbească despre ei asa cum sunt, cu bune și rele – asa ca și-au făcut repede autoportretul: sunt obraznici, leneși și cu mult tupeu. Asta pentru ca – apreciază ei – numai asa au de câștigat. Recunosc cu mana pe inima ca s-au transformat în vânători de note, pentru ca știu ca mediile mari ii ajuta sa intre la licee și facultăți cât mai bune. Chiar dacă părinții îi bat la cap, nu se pun cu burta pe carte decât atunci când sunt siguri ca vor fi ascultați. Sunt conștienți însa ca ar putea sa aibă rezultate mai bune, dar le vine greu sa renunțe la internet, televizor sau ieșiri cu prietenii.

marţi

Mihai Rotaru un BLOGGER care explica toate filmele pe indelete

4 comentarii
Pe 23.07.2011 apare primul articol cu titlul (seriale) din blogul, Cronica de FILM a Musceleanului Rotaru Mihai. Nu întodeauna presa de film, românească sau internaţională, acordă unui film un "tratament" obiectiv. Mesajul a devenit o prezenţă constantă în cronica de film, până acolo încât cititorul care vrea să se informeze o poate face mai nou pe BLOGUL "Cronica De Film", acolo unde filmele sunt explicate pe îndelete.

Mihai Rotaru un BLOGGER care explica toate filmele pe îndelete

Diana Ioana Vasiloiu se mandreste cu orasul Campulung Muscel

0 comentarii
Diana Ioana Vasiloiu câmpulungeanca de 22 de ani care a terminat la Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” după care a ajuns rapid model, fiind încununată în anul 2009 cu titlul de Miss Italia Nel Mondo Balcani ceea ce a făcut-o să participe la etapa mondială care s-a desfăşurat la Veneţia.

Diana Ioana Vasiloiu se mândrește cu orașul Câmpulung

Anul 2010, nu a prins-o pe Ioana într-un con de umbră ci din contră a câştigat din nou titlul de Miss Balcani, la concursul ce s-a ţinut la Timişoara.În urmă cu câteva luni, Diana a reuşit să rămână printre finalistele pentru titlul de Miss Univers. 

Film: Jocurile Foamei - The Hunger Games

0 comentarii
Într-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odată ca America de Nord se întinde naţiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douăsprezece districte conduse cu o mână de fier, în fiecare an este organizat un concurs sadic şi sângeros - Jocurile Foamei.

Film: Jocurile Foamei - The Hunger Games

Douăzeci şi patru de adolescenţi sunt răpiţi de lângă familiile lor şi aruncaţi în luptă pe viaţă şi pe moarte, televizată şi urmărită cu frenezie. Doar unul dintre ei se va întoarce acasă faimos, bogat şi... viu. Cine va câştiga cursa nebună pentru supravieţuire?

luni

J.J. Jegede are o metoda de antrenament inedita la groapa cu nisip

0 comentarii
Atletul britanic J.J. Jegede se pregateste pentru Jocurile Olimpice din 2012. Dar nu o face ca orice atlet, are o metoda de antrenament inedita... sare peste 3 masini direct in groapa cu nisip.


Jegede vrea sa aduca aurul olimpic pentru Marea Britanie la Jocurile de la Londra la saritura in lungime, iar pentru asta se pregateste sarind peste masini. A reusit sa sara peste 3 autoturisme Mini Cooper, fara probleme!

duminică

Aceasta fotografie a facut furori pe Facebook

0 comentarii
Aceasta fotografie a făcut furori pe Facebook, iar apoi a fost preluata și de alte bloguri.

Uita-te la punctul rosu 10 secunde, 
apoi muta privirea pe perete si clipeste rapid

Explicatia fenomenului a fost data de un fotograf: "imaginea iti ramane tiparita in minte in negativ (inverted colors). Exact acelasi lucru se intampla cand te uiti la bec. Este alb stralucitor, iar daca te uiti pe pereti dupa ce privesti becul respectiv, o sa vezi o pata albastru/negru. Reteta se aplica in cazul oricarui negativ." Pentru cei care credeau ca punctul rosu are vreo importanta, dezamagire! Nu are.

Copilul care imita animalele: Video funny

1 comentarii
O discuţie între doi copii în camera lor. Băieţelul către fetiţă:
- Ce-i vei cere mamei anul acesta de ziua ta?
- O păpuşică Barbie, dar tu ?
- Eu îi voi cere un Tampax
- Tampax? Ce e ăsta?
- Habar n-am, dar zic ăştia la televizor că dacă-l foloseşti poţi merge la plajă în fiecare zi, să mergi cu bicicleta, la piscină, să dansezi, să alergi, să faci o mulţime de lucruri fără ca nimeni să-şi dea seama :))

sâmbătă

Veverita ii da plasa lui Zmarandescu

0 comentarii
Veverița îi da plasă lui
Zmărăndescu
Cătălin Zmărăndescu a căzut în Plasa de Stele. În timpul unui test drive, Cătălin Zmărăndescu a distrus aproape în totalitate o maşină de lux aparţinând trupei Scorpions, un superb şi extraordinar de scump Corvette.

Rămas fără maşină în pustietate, luptătorul K1 s-a deplasat într-o căruţă şi odată ajuns la destinaţie s-a trezit luat la bătaie de reprezentanta solistului de la Scorpions care l-a acuzat că a accidentat maşina. Brusc, luptătorul a devenit protagonistul unui scandal de proporţii. Cum a reactionat Cătălin Zmărăndescu la Plasa de stele?

Tara in noul videoclip (Missing you)

0 comentarii
Tara e foarte provocatoare in primul ei videoclip solo . In urma cu cateva saptamani, ea a filmat pentru single-ul `Missing You`. Acum artista lanseaza materialul video care o descopera intr-o ipostaza cat se poate de sexy!


Si de acesta data, Tara reuseste sa-si surprinda placut fanii. Cele 20 de ore de filmare au dat roade. "Sunt foarte multumita de rezultat. Am lucrat foarte bine cu Florin Botea, care a reusit, in acest video, sa-mi puna in valoare latura feminina si visatoare", a declarat Tara.

vineri

Basmul 3D: Snow White And The Huntsman

0 comentarii
Povestea, o fata mai intunecata, avem parte de razboaie si infruntari violente iar efectele speciale anunta o productie grandioasa.

Basmul 3D: Snow White And The Huntsman

Noua abordare al clasicului basm al fratilor Grimm aduce povestea unei altfel de Alba Ca Zapada (Kristen Stewart) razboinica si neinfricata dupa ce Vanatorul Eric (Chris Hemsworth) trimis de Regina cea Rea, Aavenna (Charlize Theron) sa o ucida ii devine mentor. Imaginile au fost facute publice cu saptamana inainte de lansarea in cinematografe a penultimei parti din Saga Twilight.

Banc cu 11:11 - (Multumin, Lucian Bute!)

0 comentarii
Apocalipsa a ratat şi de această dată România 11.11.2011 ... Se îndreaptă după fusul orar spre alte zări, dar omenirea nu este în pericol.

Lucian Bute a rezolvat situația
Lucian Bute s-a bătut cu forțele răului și de această dată... EVIDENT, a câștigat din nou și se antrenează  pentru Apocalipsa mayaşă din 2012.

miercuri

Metode prin care putem micsora facutirle la telefonia mobila

0 comentarii
Pentru cei aproape 2 milioane de oameni care au in buzunar un smartphone, apar zeci de aplicatii care le fac viata mai usoara. Pot sa vorbeasca si sa trimita mesaje fara sa plateasca nimic, pentru ca se conecteaza la retelele gratuite de internet, care au impanzit marile orase. 

Tinerii nu stau pe ganduri cand sunt pusi sa aleaga. Un telefon nu trebuie doar sa sune, sa faca poze, mai nou este obligatoriu sa se conecteze la internet. 

luni

Topul celor mai FUNNY GIF-uri

1 comentarii
Din categoria GIF-uri haioase … avem astăzi prezent, top 12 cele mai funny gif-uri...
  •  Micul BOXER

BANCURI cu Lucian Bute

2 comentarii
Lucian Bute este cel mai în vogă sportiv român. Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF,  Bute, l-a invins si pe jamaicanul Glen Johnson in 12 reprize si si-a aparat cu succes centura mondiala pentru a noua oara consecutiv, in cadrul unei gale la Quebec. Nu aveau cum să nu apară bancuri cu pugilistul gălăţean.

BANCURI cu Lucian Bute

Un elev către dirigintă:
-Tatăl meu m-a învăţat că în viaţă e mai bine să dai decât să primeşti.
Diriginta:
- Da, aşa e. Foarte frumoasă educaţie ai primit. Dar cum îl cheamă pe tatăl tău?
- Lucian Bute!

duminică

FOTO: Elena Udrea sexy pe coperta Tabu

4 comentarii
Elena Udrea cea mai bine îmbrăcată femeie din Parlament. Ministrul Turismului a realizat recent un pictorial care se vrea a fi provocator pentru revista „Tabu”. Astfel că, în imaginea aleasă chiar pentru coperta revistei, Elena Udrea apare într-o ținută sexy...cea mai cochetă femeie din Parlament apare pe celebra revistă „Tabu”.



vineri

Cea mai nebuna pasarica canta "Still loving you" de la Scorpions

1 comentarii
Cea mai haioasă animație! O păsărică nebună cântă "Still loving you" de la Scorpions. Cea mai tristă și nebună pasăre face o super declarație de dragoste!

Vezi în video cum cântă din voce, dar și la bajo!

Demonstratie de "wingsuit flying" la muntele Tianmen din China

0 comentarii
Ajuns la 35 de ani, Jeb Corliss este celebru în lumea zborului cu costume speciale, sport numit "wingsuit flying". El a reușit ceva incredibil în China. A sărit dintr-un elicopter de la 1828m și a zburat printr-o grota aflata în muntele Tianmen!


Corliss a devenit primul cascador care a zburat in China. In trecut, el a mai sărit printr-o cascada din Alpii elvețieni și de pe turnul Eiffel!

joi

Cea mai BUNA metoda de a-i linisti pe SOFERII care depasesc tot ce prinde

3 comentarii
Te enerveaza soferii care depasesc tot ce prind pe sosea, chiar si cand incalca legea? Asta e cea mai buna cale sa-i inveti minte ...


Nu vrei sa te mai depaseasca nimeni pe sosea? Asta e cea mai eficienta metoda :))

Video: K-1 Motivation

0 comentarii
Totul este POSIBIL... un super video despre cei mai mari luptători din K-1 și motivația acestora de a ajunge campioni. Alistair Overeem, Badr Hari, Daniel Ghita, Masato, Saki, Jerome Le Banner, cu toții au sau au avut acelaș vis!


miercuri

Cele mai folosite tehnici de lupta din Karate - Grappling sau KickBoxing

0 comentarii
Origine : Thailanda Prezentare : Sistem de Lupta si sport, denumit si Muay Thai, ce foloseste lovituri de pumn, picior, cot si genunchi, pentru învingerea adversarului. Tehnici : are cca. 30 de tehnici de baza : 6 "cai ale pumnului", 5 tehnici de cot, 7 lovituri de picior, 5 forme de împingere cu piciorul, si altele. Avantaje : dezvolta lupta corp la corp, duritatea si viteza de reactie, realitatea în lupta, loviturile "grele", etc.


Dezavantaje : vulnerabil la proiectari, lupta corp la corp si sisteme specializate, are duritate sporita. Un clip din seria Human Weapon te invata secretele luptei corp la corp. In doar 5 minute poti intelege cele mai folosite tehnici de lupta din karate, grappling sau kickbox. Daca inveti toate miscarile esti campion!

Un Calugar SHAOLIN si-a pus capul la contributie

2 comentarii
Sun Xi Zhong, un călugăr shaolin din China, și-a pus capul la contribuție și a intrat în Cartea Recordurilor, recent după ce a reușit sa urce 15 trepte stand în cap. Nu încerca sa îl imiți :))


Barbatul si-a demonstrat abilitatile de "urcare a scarilor stand in cap" la o emisiune TV transmisa de un post din Japonia. Filmare cu acesta urcare deosebita a treptelor, a făcut furori pe internet.

Steven Purugganan cel mai RAPID copil din lume

0 comentarii
Pustiul are 14 ani si este din Statele Unite ale Americii care a uimit intreaga lume datorita rapiditatii cu care isi misca mainile. Baiatul a obtinut titlul de campion mondial de trei ori la rand si a intrat in Cartea Recordurilor pentru cinci tipuri de exercitii de Stacking...stacking-ul este un sport in care trebuie sa asezi un set de pahare speciale in forma de piramida cu o viteza extraordinara.

Steven Purugganan cel mai RAPID copil din lume

Acest tip de exercitiu a luat nastere in sudul Californiei, in cadrul unui club la care erau inscrisi atat baieti, cat si fete si a inceput sa fie mediatizat in anul 1990, cand prezentatorul uneia dintre cele mai populare emisiuni din Statele Unite ale Americii a difuzat cateva filmulete care aratau ce pot face practicantii acestui sport.

marţi

Punctul ROSU din interiorul cercului ALBASTRU

1 comentarii
Iluzie optica: Un cerc albastru și în interior un punct roșu.
  • Concentrează-te asupra punctului roșu, și vei observa cum cercul albastru dispare!

ShareThis

Postări populare