- Luminita Hutupan-Dinu - handbal
![]() |
| Luminita Hutupan-Dinu - handbal |
Anul acesta, ea a fost aleasa cel mai bun portar din toate timpurile, in urma unui sondaj derulat timp de o luna pe site-ul oficial al Federatiei Internationale de Handbal.
Palmaresul Luminitei Hutupan:
- Castigatoare a Ligii Campionilor, de doua ori cu Krim Ljubljana si o data cu Kometal Skopje;
- De doua ori finalista a Ligii Campionilor;
- De doua ori castigatoare a Supercupei Europei, cu Krim Ljubljana si Oltchim Ramnicu Valcea;
- De sase ori campioana nationala si de sase ori castigatoare a Cupei in Slovenia, cu Krim;
- Patru titluri nationale si trei Cupe ale Romaniei cu Oltchim;
- Medalie de argint cu nationala Romaniei, la CM din Rusia;
- Medalie de bronz cu nationala Romaniei, la CE din 2010, in calitate de antrenor secund;
- desemnata cel mai bun portar din Europa, in 2000, la Bucuresti;
- desemnata cel mai bun portar din lume, in 2005, la CM din Rusia.
In prezent, Luminita este antrenor de portari la Centrul National Olimpic de Excelenta (CNOE) din Ramnicu-Valcea si la echipa nationala de handbal feminin a Romaniei, alaturi de care a castigat medalia de bronz la Campionatul European din 2010.
- Catalina Ponor - gimnastica
| Catalina Ponor - gimnastica |
Catalina Ponor s-a nascut pe 20 august 1987, la Constanta, si este gimnasta care a cucerit lumea la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004. Gimnasta romanca a castigat 3 medalii de aur la Olimpiada, una alaturi de echipa nationala a Romaniei si doua medalii la individual (barna si sol).
Medaliile Catalinei Ponor:
- 2003: Mondialele de la Anaheim: Argint la echipe, barna si sol
- 2004: Europenele de la Amsterdam: Aur la echipe, barna si sol
- 2004: Olimpiada de la Atena:Aur la echipe, barna si sol
- 2005: Europenele de la Debrecen: Aur la barna
- 2005: Mondialele de la Melbourne: Bronz la barna
- 2006: Europenele de la Volos: Argint la echipe,aur la barna,bronz la sol
- 2007: Mondialele de la Stuttgart: Bronz la echipe
- Cristina Neagu - handbal
![]() |
| Cristina Neagu - handbal |
Nascuta la Bucuresti, pe 26 august 1988, Cristina Neagu este la momentul actual cea mai buna jucatoare de handbal din Romania. A inceput sa practice handbalul in urma cu 10 ani, iar in 2005 si 2006 a fost declarata "cea mai valoroasa jucatoare a lumii", la Campionatul European de Junioare din Austria si la Campionatul Mondial de Tineret de la Sherbrooke, in Canada.
In perioada 2006-2009, a fost legitimata la Rulmentul Brasov, iar din 2009 este jucatoarea echipei Oltchim Ramnicu Valcea. Cristina Neagu a castigat o medalie de argint (Austria 2005) si trei medalii de bronz (Canada 2006, Turcia 2007 si Danemarca/Norvegia 2010). Pe 14 ianuarie 2011, Federatia Internationala de Handbal a desemnat-o pe Cristina Neagu cea mai buna jucatoare a lumii din 2010, distinctie care i-a fost acordata inainte de finala Campionatului Mondial de handbal masculin din Suedia.
- Andreea Raducan - gimnastica
![]() |
| Andreea Raducan - gimnastica |
Andreea Raducan a facut parte din "noua generatie" de gimnaste romance crescute sa continue traditia de excelenta a gimnasticii romanesti si sa preia stafeta dupa retragerea medaliatelor olimpice Lavinia Milosovici si Gina Gogean. A inceput gimnastica la varsta de patru ani si jumatate, in orasul natal, Barlad - judetul Vaslui. In 1996, dupa ce a castigat peste 20 de medalii in competitii locale si regionale, a fost invitata sa se antreneze cu echipa nationala de junioare, in Onesti - judetul Bacau. Doi ani mai tarziu, a fost selectionata pentru lotul national si s-a mutat la Deva.
Raducan si-a facut debutul international in 1998 la Campionatele Europene de Juniori (Antwerpen, Belgia), clasandu-se pe locul 4 la individual compus. In anul 1999, ea a participat la Campionatele Mondiale in Tianjin, China, unde a castigat finala la sol si a ocupat locul 5 la individual compus.
Cea mai buna performanta a Andreei Raducan a fost la Jocurile Olimpice de la Sidney (Australia), din 2000, acolo unde a obtinut medalia de aur pe echipe si medalia de argint la sarituri.
Initial, Andreea castigase medalia de aur, dar dupa terminarea concursului Comitetul Olimpic International a anuntat, dupa un test antidoping, ca gimnasta a fost depistata pozitiv cu pseudoefedrina, care era la vremea respectiva o substanta interzisa. In ciuda apelurilor formale inaintate de Andreea, de echipa romana de gimnastica si de Federatia Romana de Gimnastica, decizia de a o descalifica pe gimnasta romanca a ramas cea finala.
- Elisabeta Lipa - canotaj
![]() |
| Elisabeta Lipa - canotaj |
Elisabeta Lipa s-a nascut pe 26 octombrie 1964 in orasul Siret, judetul Suceava. A participat la sase editii ale Jocurilor Olimplice, debutand la varsta de 19 ani la JO de vara de la Los Angeles, California - SUA (1984) si incheindu-si cariera la Atena, Grecia, in 2004.
A obtinut 5 medalii de aur, 2 de argint si una de bronz la sase Olimpiade, a fost de 25 ori campioana a Romaniei.
In anul 2000, Elisabeta Lipa a fost declarata de Federatia internationala de specialitate cea mai buna canotoare a secolului al XX-lea, iar pe 1 iunie 2000, la Lucerna, in Elvetia, Elisabeta Lipa a primit medalia "Thomas Keller", cea mai inalta distinctie din canotaj.
In prezent, este presedinte al Federatiei Romane de Canotaj si presedinte al Clubului Sportiv Dinamo Bucuresti.
- Lia Manoliu - atletism
![]() |
| Lia Manoliu - atletism |
Lia Manoliu s-a nascut la Chisinau, in Republica Moldova, pe 25 aprilie 1932, iar la 16 ani a inceput sa practice atletismul, specializandu-se in aruncarea discului, unde a obtinut rezultate excelente pana la 40 de ani.
Participanta la sase editii consecutive ale Jocurilor Olimpice (de la Helsinki - 1952 pana la Munchen 1972), detine un record de longevitate olimpica, mentionat si in "Cartea recordurilor". A cucerit trei medalii olimpice, una de aur in 1968 si doua de bronz in 1960 si 1964. A fost de 12 ori campioana nationala si de sapte ori campioana balcanica, iar la Comitetului Olimpic Roman (COR) a fost vicepresedinte (1973-1990) si presedinte (1990-1998) al COR. Intre anii 1990-1998, a detinut functia de presedinte al COR.
A murit din cauza unui infarct, in ianuarie 1998, dupa ce a intrat in coma in timpul unei operatii de tumora pe creier cu o saptamana inainte. Este inmormantata la Cimitirul Bellu. Stadionul National "Lia Manoliu" din Bucuresti a fost numit in cinstea ei.
- Iolanda Balas - atletism
![]() |
| Iolanda Balas - atletism |
Iolanda Balas Sőtér s-a nascut pe 12 decembrie 1936, la Timisoara, din parinti romano-maghiari. Inalta de 1.85 m, antrenata de fostul saritor János Sőtér, care devine mai tarziu sotul sau, va ramane in istoria atletismului pentru dominatia probei de saritura in inaltime - femei, timp de un deceniu.
Intre 1957 si 1967, Iolanda Balas a invins 140 de intreceri consecutive, depasind recordul sau mondial de 14 ori, purtandu-l de la 1.75 m la 1.91 m. Iolanda Balas a castigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Roma, Italia, din 1960 (1.85 m), la o diferenta de 14 cm fata de locul al 2-lea, iar patru ani mai tarziu, la Tokio, in Japonia, s-a impus la o diferenta de 10 cm fata de urmaritoare (1.90 m).
Pe langa recordurile mondiale si olimpice, in palmaresul sau intra doua medalii de aur la campionatele europene de atletism de la Stockholm (Suedia), in 1958, si Belgrad (pe atunci in Yugoslavia, acum in Serbia ) in 1962, precum si o medalie de argint de la Berna, Elvetia, in 1954.
Dupa retragerea din competitii, Iolanda Balas ramane activa in atletism, ca arbitru. Din 1988 pana in 2005, a fost presedintele Federatiei Romane de Atletism (FRA).
- Gabriela Szabo - atletism
![]() |
| Gabriela Szabo - atletism |
Gabriela Szabo este una din cele mai bune atlete ale Romaniei, obtinand 12 medalii de aur in perioada 1996-2000. In 1999, a fost desemnata cea mai buna atleta a lumii si cea mai buna sportiva a Europei. A stabilit record mondial la 2.000 m, in 1998, si la 5.000 m, in 1999, la Dortmund, in Germania.
A fost descoperita intamplator, la 12 ani, la un cros scolar. Abia din 1994 a intrat in competitiile de senioare, dupa remarcabilele rezultate la juniori. Gabriela a fost medaliata cu aur la Jocurile Olimpice de vara din anul 2000, la proba de 5.000 m si cu bronz, respectiv argint, la proba de 1.500 m, de la Jocurile Olimpice din 1996 si 2000. A fost, de asemenea de patru ori campioana mondiala la seniori si o data la juniori. Este vicecampioana olimpica in Atlanta, SUA, la 10.000 de metri. A avut un singur antrenor, pe Zsolt Gyöngyössy, cu care s-a si casatorit. In mai 2005, Gabriela Szabó si-a anuntat retragerea din sportul profesionist.
- Nadia Comaneci - gimnastica
![]() |
| Nadia Comaneci - gimnastica |
Castigatoarea a cinci medalii olimpice de aur, Nadia Comaneci s-a nascut la data de 12 noiembrie 1961, la Onesti, in judetul Bacau. Nadia a inceput sa practice gimnastica de la varsta de 6 ani, iar la 11 ani, Nadia a ocupat locul I in proba de individual compus a Campionatelor nationale de juniori, dar si in concursul pe echipe.
Doi ani mai tarziu, la Internationalele Romaniei, Nadia Comaneci s-a clasat pe primul loc in cinci probe: individual compus, paralele inegale, sol, barna si sarituri. In 1975, la 14 ani, Nadia Comaneci a ocupat primul loc la Campionatele Europene in patru probe: individual compus, sarituri, paralele inegale si barna si cucereste medalia de argint la sol.
In competitia preolimpica din acelasi an, Nadia a castigat aurul la individual compus si la paralele inegale.
La Jocurile Olimpice de la Montreal, in Canada, Nadia a devenit prima gimnasta din era moderna a acestui sport care a primit nota 10, dupa prestatie ei la paralele inegale. Pana la sfarsitul competitiei, gimnasta din Romania a mai obtinut inca sase note de zece.
Nadia Comaneci a cucerit trei medalii de aur la Montreal, la individual compus, barna si paralele inegale, o medalie de argint pe echipe si o medalie de bronz la sarituri. Dupa JO de la Montreal, Nadia a aparut pe copertile revistelor Time, Newsweek si Sport Illustrated, toate in aceeasi saptamana.
La urmatoarele Jocuri Olimpice, in 1980, la Moscova - Rusia, Nadia a cucerit doua medalii de aur, la sarituri si sol, si doua medalii de argint, in concursul pe echipe si la individual compus. In ianuarie 2007, a fost distinsa de Comitetul Olimpic si Sportiv Roman cu titlul de "cea mai buna sportiva a secolului al XX-lea".
sursa: apropo.ro








Tot respectul pentru fiecare dintre ele! Sunt mândru că sunt român!
RăspundeţiŞtergereFELICITARI FETELOR!!! Tot respectul pt munk voastra! Voi sunteti ,,pasaportul” nostru, al romanilor!
RăspundeţiŞtergereMăcar cele mai ambițioase sportive ne mai descrețesc frunțile... Bravo fetelor, jos pălăria
RăspundeţiŞtergere